Foraging
Activitate/Sport

Descriere
Nimic nu e mai împlinitor decât mâncatul conștient. Alege-ți pentru o clipă singur mâncarea și bucură-te din plin de gustul ei. Cât poate fi de natural!
De câte ori nu ați fost într-o drumeție doar cu scopul de a culege urzici, mure, leurdă sau soc? Și mai țineți minte, ce timp frumos ați petrecut atunci, cu râsete, picnic și povești încununate la final de câte o rețetă pentru cină sau una de sirop? Ei bine, chiar atunci ați participat la o acțiune de foraging, adică de căutare a hranei cu scopul de a o culege sălbatică, din natură. Deși a câștigat o popularitate mult mai mare în ultimii ani acest mod de a-și procura hrana a reprezentat chiar modul de viață al strămoșilor noștri, și în fapt o necesitate. Drumețiile care includ și acțiunea de foraging se remarcă mai ales prin genul de experiențe încete – slow – care obligă participanții să ia câte o pauză, să admire și să studieze mediul înconjurător și implicit să respire conștient.