Târgul de Ecoturism: oferte de turism sustenabil, activități recreative și educative pentru întreaga familie

Articol blog Anii Drumetiei
Ani Drumetiei icon 4 min.

A treia ediție a Târgului de Ecoturism, organizată în cadrul Programului „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, vine cu o mulțime de activități. Desfășurat la Sala Thalia din Sibiu, între 30 septembrie și 2 octombrie, Târgul va reuni principalii promotori ai turismului sustenabil din județul Sibiu, de la autorități locale la actori din mediul privat și cel neguvernamental, ce își vor prezenta ofertele de petrecere a timpului liber în sezonul toamnă – iarnă 2022.

Între nou și vechi: activități pentru minte, trup și suflet

Ediția acestui sezon are ca element de noutate panelurile de discuții, organizate în primele două zile ale evenimentului.

Vineri, începând cu ora 18:00, Andrei Huțanu (Ski & Outdoor Magazine) va modera dialogul despre „Bune practici în turismul sustenabil în sectorul privat”, la care vor participa: Iulian Gabor (Via Transilvanica), Andy Fazekas (Arena Platoș), Cristian Cismaru (Țara Colibelor / Transylvanian Tiny Barns), Oana Crestincov (Venetic, Asociația pentru promovare culturală și artistică RAWW) și Vlad Mihăescu (Venetic, Asociația Minimorum).

Sâmbătă, începând cu ora 17:00, Cristian Cismaru va fi gazda panelului „Bune practici în promovarea turistică a unei localități”, la care vor participa reprezentanți ai primăriilor din Săliște, Rășinari, Biertan, Râu Sadului și Hoghilag.

Prin expozițiile pe care le găzduiește, Târgul de Ecoturism leagă o punte între lumea arhaică și cea contemporană și îmbină armonios caracterul popular al lumii moderne, cu cel cult. Vizitatorii vor avea parte de o expoziție de fotografie, unde sunt invitați să voteze imaginea care îi emoționează cel mai mult. De asemenea, publicul va putea vizita Galeria Turismului Montan, conținând exponate din istoria alpinismului sibian.

Demonstrații de instrumente de suflat folosite în muzica populară versus cele folosite în muzica cultă, sub forma unui veritabil „duel” muzical, prezentări de echipament fabricat din produse reciclabile, sesiuni de yoga și nature bathing în Parcul Cetății, completează oferta pregătită vizitatorilor.

Activități sportive incluzive sunt asigurate de Școala de Schi , în Parcul Cetății, la care vor participa persoane cu dizabilități.

Resursele operatorilor din județ sunt nelimitate, atunci când vine vorba de ospitalitate și încredere în produsele proprii. Aceștia vor organiza degustări de vin, ciocolată artizanală și miere, cu care doresc să convingă publicul larg, oferindu-le o experiență gustativă autentică.

Aventură și explorare: experiențe locale pentru iubitorii de drumeții și ture MTB

Cei dornici să exploreze natura și cultura locului, vor avea ocazia, sâmbătă și duminică, să trăiască două experiențe locale complete.

Sâmbătă, organizatorii au pregătit o drumeție cu picnic pe Dealurile Rășinariului, potrivită atât pentru drumeții începători, cât și pentru cei mici. Evenimentul va beneficia de ghidaj, iar doritorii se pot înscrie prin intermediul paginii de Facebook Anii Drumeției.

Duminică, cei cu experiență în pedalat, sunt invitați la o tură eMTB pe traseul Gușterița – Hamba, de-a lungul căreia vor admira peisajul tomnatic ce cuprinde treptat pădurea. Experiența include vizite culturale și degustarea în tihnă a unui pachet de picnic pregătit din produse locale. Bicicletele electrice sunt puse la dispoziție de organizatori, în limita locurilor disponibile.

Educație distractivă: activități în aer liber pentru cei mici

Copiilor li se pregătesc activități sportive și recreative, iar pentru câteva zile Parcul Cetății se transformă într-un imens loc joacă în aer liber. Aici, micii exploratori vor avea șansa de a cunoaște mai bine natura ce îi înconjoară și de a interacționa cu ea prin intermediul atelierelor de creație, de conștientizare a naturii sălbatice și a sesiunilor creative de ceramică, susținute de asociațiile prezente la Târg. Programul copiilor va fi întregit de o „vânătoare de comori” în centrul orașului.

Informații privind programul detaliat al Târgului de Ecoturism este disponibil online.
Înscrierile la diferitele evenimente ale Târgului se fac online sau la fața locului, în limita locurilor disponibile.

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Lasă un comentariu