Schitul Foltea

La 3 km pe drumul spre Crinț, se află o bisericuță ridicată în anul 1923 în memoria ostașilor romani căzuți în Primul Război Mondial. În anul 1650, s-au adăpostit în acel loc mulți călugări de prigoana uniaților prima oară, iar apoi de prigoana comuniștilor. Tot acolo este și un izvor, a cărui apă are puteri tămăduitoare.

Legenda spune că Dumnezeu și Sfântul Petru se plimbau pe pământ în trup uman și când li s-a făcut foame s-au așezat într-un loc, care azi e Schitul Foltea, și au mâncat, și le-a fost sete. Iar nefiind apă acolo, Dumnezeu a atins o stâncă și din ea a ieșit apă. Sfântul Petru văzând că apa e foarte bună l-a rugat pe Dumnezeu să facă din apa aceea mană cerească pentru ca toți să se folosească de ea. Astfel izvorul a devenit mană cerească, și lapte și miere, și hrană duhovnicească, și oamenii au aflat și au început să se certe care să ia primul apă, care să ia mai mult, și să fie gâlceavă, iar atunci s-a retras harul vindecător al apei.

Dar măicuțele, cele două care viețuiesc în pustie la Schitul Foltea astăzi, unde nu este curent electric și nu sunt condiții ale lumii, au povestit că au trăit recent beneficiile puterii tămăduitoare ale apei.