În cadrul Programului „Anii Drumeției”, a fost lansat traseul tematic Poteca Soarelui. Cultura lemnului, prilej de drumeție lejeră, prin pădure, până tocmai în Poiana Soarelui, unde 68 de sculpturi de mari dimensiuni își așteaptă vizitatorii.
„Poteca Soarelui. Cultura lemnului marchează și descoperă un traseu itinerant și o drumeție tematică pentru tradiția prelucrării lemnului în Săliște și satele aparținătoare, pornind de la prelucrarea lui artizanală și utilitară până la folosirea acestuia în cea mai valoroasă expoziție artistică non figurativă de sculptură în lemn din țară, realizată între anii 1981-1987, în Poiana Soarelui (Șanta Crucii), în Săliște” , promit inițiatorii proiectului, și anume Primăria Săliște.
Lavinia Alexe, consultant la Primăria Săliște povestește cum a luat ființă această inițiativă: „Domnul primar Horațiu Dumitru Răcuciu a venit cu ideea de a crea un traseu de drumeție, pentru a pune din nou pe hartă expoziția de sculptură permanentă în lemn din Poiana Soarelui. Aici la Săliște primarii au avut mereu inițiativa. Atunci când s-a creat și tabăra de sculptură, tot un primar, care este încă în viață, din Săliște, de atunci, Toma Lupaș, a fost cel care a creat condițiile propice pentru ca tabăra să aibă loc. Aceasta s-a desfășurat între anii 1981 și 1987, iar la vremea aceea doi sculptori, după ce au fost la mai mulți primari încercând să-i convingă să organizeze o tabără de sculptură și au fost refuzați, au ajuns și la primarul din Săliște. Iar acesta, după ce a văzut o tabără de sculptură în piatră de la Măgura, a fost de acord. Povestea spune că pe atunci, domnul primar Lupaș se gândea cum să facă să organizeze o astfel de acțiune. Pe vremea aceea era destul de complicat, erau foarte multe costuri, iar comuniștii nu erau foarte deschiși la activități de genul. Atunci când a fost de acord să înceapă tabăra, primarul a invitat câțiva directori de fabrici din Sibiu, Sălișteni ca origine, și le-a dat un grătar, sus în poiană, iar după grătar aceștia au întrebat de ce i-a chemat. El le-a spus că vrea să facă tabăra asta de sculptură și are nevoie de la unul dintre ei de o autoutilitară, de o macara ca să poată căra bușteni, de la altul de cazare pentru participanții în tabără, de la altul mâncare, și așa s-a desfășurat timp de 7 ani câte o ediție a taberei de sculptură în lemn din Poiana Soarelui, fără niciun ban, practic cu ajutorul comunității, printr-o dragoste mare a primarului Toma Lupaș față de locul lui natal, care a pus foarte mult suflet în amenajarea acestei expoziți de la an la an. Cam 10 sculptori participau la Săliște la fiecare ediție a taberei și lucrau câte 2 luni în centrul orașului la lucrările de artă, care erau apoi urcate sus în poiană și amplasate. Unul dintre sculptori prezenți la inaugurare, care a realizat o lucrare aici, acum 30 de ani, a zis lăcrimând că nu îi vine să creadă că încă mai există sculpturile. În multe dintre celelalte tabere unde a fost, acestea ori au fost distruse ori timpul și-a spus cuvântul și s-au deteriorat. Este vorba de Aurel Cucu, singurul dintre sculptorii care a reușit să ajungă la inaugurarea traseului.”
Poiana Soarelui a fost denumită astfel pe vremea primarului Toma Lupaș. Pe atunci comunitatea se gândea ce nume să pună locului ca să fie atractiv și să fie și simbolic. Locația se numea, și așa este cunoscută și astăzi în memoria colectivă a locuitorilor, Șanta Crucii, însă când a început tabăra de scuptură, gândindu-se că o să fie un punct de atracție și de dezvoltare turistică, văzând că platoul este foarte liber și curat și însorit tot timpul, semănând cu o poiană, au decis să numească locul Poiana Soarelui.
„Recent, domnul primar Horațiu Dumitru Răcuciu, actualul primar al orașului Săliște, gândindu-se la oportunități turistice și știind despre programul „Anii Drumeției”, inițiat de Consiliul Județean, știind regretul fostului primar de pe vremea când s-au făcut sculpturile că nu s-a mai făcut nimic pentru a le evidenția, a căutat o soluție pentru a le pune în valoare. Și anul acesta așa am început, cu marcarea unui traseu turistic, prin pădure, spre platoul din Poiana Soarelui, un bun prilej ca turiștii să înceapă să cunoască această expoziție dar să se și bucure de beneficiile pe care pădurea le oferă. Urmează ca în anii care vin să demarăm o inițiativă de conservare a sculpturilor. Acestea au nevoie de intervenții de conservare – din cele 68 de sculpturi dintr-un total de 70, 70% dintre ele sunt într-o stare bună și pot fi recondiționate”, îmi spune Lavinia.
Pe un drum destul de înclinat dar nu foarte dificil, turiștii vor descoperi pe traseul Poteca Soarelui. Cultura lemnului, păduri de fag și pe alocuri de molid, iar inițiatorii proiectului și-au propus să creeze în viitor conținut despre beneficiile florei și a arborilor care pot fi descoperiți pe drum, și a plantelor care pot fi folosite în scopuri terapeutice. În Poiana Soarelui alături de expoziție, vizitatorii au la dispoziție un panou explicativ cu punctele de interes de pe traseu, iar la retur pot vizita Schitul Foltea. Traseul este unul de tip buclă iar întoarcerea se va face pe alt drum decât prima parte a traseului. Despre Schitul Foltea știm că este un loc cunoscut încă din anul 1650, unde s-au adăpostit mulți călugări de prigoana uniaților prima oară, iar apoi de prigoana comuniștilor. Tot acolo este și un izvor, a cărui apă are puteri tămăduitoare. „Legenda spune că Dumnezeu și Sfântul Petru se plimbau pe pământ în trup uman și când li s-a făcut foame s-au așezat într-un loc, care azi e Schitul Foltea, și au mâncat, și le-a fost sete. Iar nefiind apă acolo, Dumnezeu a atins o stâncă și din ea a ieșit apă. Sfântul Petru văzând că apa e foarte bună l-a rugat pe Dumnezeu să facă din apa aceea mană cerească pentru ca toți să se folosească de ea. Astfel izvorul a devenit mană cerească, și lapte și miere, și hrană duhovnicească, și oamenii au aflat și au început să se certe care să ia primul apă, care să ia mai mult, și să fie gâlceavă, iar atunci s-a retras harul vindecător al apei. Dar măicuțele, cele două care viețuiesc în pustie la Schitul Foltea astăzi, unde nu este curent electric și nu sunt condiții ale lumii, au povestit că au trăit recent beneficiile puterii tămăduitoare ale apei”, mărturisește Lavinia.
Pe traseul de drumeție mai găsim mentă sălbatică, frunze de fag – leacuri naturale, sus în poiană – tufe de mure, putem culege cimbrișor sălbatic – pentru ceai, iar pentru copilași ca ultimul punct, descoperim Muzeul Silviculturii, primul muzeu de gen din România, unde pot fi explorați diferiți muguri de la diferiți arbori, unelte cu care lucrează pădurarii, sau specimene din flora și fauna specifică zonei. Inițiatorii traseului și-au propus ca pe viitor să creeze de-a lungul traseului plăcuțe pentru copii, să descopere natura prin joc.
Cei care doresc să descopere traseul, chiar dacă suntem deja la început de toamnă, și nu vor să o facă singuri, Lavinia se oferă voluntar să le fie ghid pe traseu. Ea poate fi găsită la Primăria Orașului Săliște sau pe adresa de e-mail cultura@primariasaliste.ro. Cei ce trec accidental prin Săliște și nu au aceste date de contact pot merge la Centrul de Informare Turistică din oraș unde pot primi mai multe detalii cu privire la traseu. Recomandarea noastră este ca pentru grupuri de câțiva prieteni care își doresc să descopere plaiurile orașului Săliște, să nu ezitați să acceptați invitația Laviniei de a primi cadou un tur ghidat din partea ei, pentru că rar ai șansa de a auzi așa niște povești frumoase de-ale locului, iar și mai rar ai șansa să le auzi de la o persoană cu harul povestirii atât de captivant, ca Lavinia.
