Sarbatorile de Paști mulți dintre noi le asociem, printre altele, și cu o masă bogată în familie iar printre atracțiile festinului se află mult așteptatele verdețuri și legume proaspete: ridichi,ceapa verde, salata și urzici sau spanac. Iar ceva pe cât de gustos, pe atât de sănatos este leurda, tot mai prezentă prin piețele din județ în ultima vreme.
Denumirea științifică a leurdei, Allium ursinum face referire la faptul că este o plantă înrudită cu usturoiul (Allium sativum) și ceapa (Allium cepa), ea chiar având miros și gust puternic asemănător cu usturoiul. Dar mai interesantă este denumirea speciei ursinum care este derivat de la termenul latin ursus, care bineînțeles însemnă urs. Putem așadar să mai numim leurda Usturoiul ursului.
Dar de unde legătura dintre leurdă și urs?
Există unele credințe populare care fac referire la faptul că urșii, când ies din perioada de inactivitate de pe durata iernii, consumă cu mare pofta bulbii de leurdă. Se spune chiar că organismul lor are nevoie de proprietățile benefice ale plantei pentru detoxifiere după lunga perioada inactivă. În alte țări aceste păreri sunt mai moderate și asociază leurda doar, ca simbol al primăverii, cu ursul care se trezește după o iarnă lungă.
O altă ipoteză interesantă face legătură cu grecii antici și presupune că termenul ursinum face referire la constelația Ursa major iar leurda e posibil să fi fost planta din genul Allium întâlnită de greci cel mai la nord.
Indiferent care ar fi proveniența numelui, cert este că leurda este apreciată nu doar de oameni, fiind consumată de către mai multe animale. Chiar și vacile, dacă ajung să pască într-o zonă cu leurdă o vor consuma cu poftă. Din acest motiv au existat cazuri când laptele de la vacile care au consumat leurdă a prins gust destul de puternic de usturoi.
Cum recunoaștem leurda?
Partea leurdei pe care cei mai mulți dintre noi o recunoaștem este frunza, fiind cea care se consumă cu precădere. Frunza leurdei poate atinge în jur de 20 cm lungime, lată de 5-7 cm, are un pețiol lung și o singură venă principală. Culoarea este verde-închis lucios pe fața superioară și verde-deschis, mat pe fața inferioară.
Întreaga plantă este comestibilă dar sunt apreciate și se culeg doar frunzele fragede, tinere, în lunile martie și aprilie, înainte de înflorire, deoarece ulterior aroma lor începe să scadă, și dezvoltă un gust amărui. Însă planta rămâne comestibilă, chiar și după înflorire, contrar unor temeri atât doar că nu mai prezintă importanță culinară sau medicinală.
Când leurda înflorește, pe la sfărșitul lunii aprilie, florile ei sunt grupate în inflorescențe de câte 15 pâna la 20 de flori mici, albe.
Întreaga plantă miroase a usturoi, un semn distinctiv destul de puternic pentru a nu o confunda cu altă plantă dar totuși trebuie avut grijă fiindcă dacă deja ați cules câteva frunze de leurdă mirosul acestuia este suficient de puternic încât să pară că tot ce urmează să atingeți miroase la fel.
Pănă să înflorească, există posibilitatea ca frunzele leurdei să fie confundate cu ale Lăcrămioarei Convallaria majalis, care sunt însă toxice. Diferența dintre frunzele celor două plante, pe lângă absența mirosului specific, este ca frunzele lăcrămioarei sunt lucioase pe ambele suprafețe și cresc pe aceeași tulpină, pe care o cuprind. O confuzie asemănătoare poate fi făcută cu Brândușa de toamnă (Colchicum autumnale) a cărei frunze apar deja din primăvară, dar la fel ca la lăcrămioară, acestea sunt lucioase pe ambele părți și cresc pe aceeași tulpină.
Unde o găsim?
Leurda crește în păduri de foioase, pe versanți nu foarte înclinați pentru că preferă solul umed. Primăvara prezența leurdei este deseori semnalată de mirosul ei înainte de a fi văzută. Iar atunci când o vedem de cele mai multe ori acoperă o suprafață mare a solului pădurii asemeni unui covor verde. La noi în județ se cunosc două zone unde crește în abundență, una lângă Tălmaciu și una lângă Mediaș, cea din urma fiind foarte ușor accesibilă și cu siguranță în această perioadă veți întâlni și alți culegători cu care veți putea face schimb de rețete.
Leurda e bună la gust dar nu numai
Pe lângă faptul că este foarte gustoasă, leurda are și proprietăți medicinale, datorită conținutului mare de vitamina A și C, săruri minerale, calciu, fier, fosfor, natriu, magneziu și cupru. Leurda întărește sistemul imunitar, crește apetitul și îmbunătățește funcționarea sistemului digestiv, are caracteristici expectorante, cicatrizante, depurative, antiseptice, bactericide, hipotensive, antiscrelotice, vermifuge.
Ca leac alternativ, leurda contribuie la prevenirea infecțiilor la nivelul căilor respiratorii superioare și la reducerea severității bronșitei și chiar și la echilibrarea florei intestinale. Consumul regulat de leurdă este remediul natural al scăderii nivelului de colesterol și astfel și al prevenirii numeroaselor boli cardiovasculare.
Tot ca ”leac băbesc” leurda era folosită în tratarea anumitor infecții fungice dacă se aplica sub formă de comprese pe zona de piele afectată. Tot sub această formă, prin faptul că accelerează circulația sângelui, contribuie la ameliorarea durerilor cauzate de artrite sau reumatism. Leurda a fost folosită și pe câmpurile de luptă, chiar și pe timpul celor două războaie mondiale, pentru dezinfectarea rănilor.
Articol scris de Mihai David
