Alunarul mai este numit și gaița de munte, datorită asemănării cu gaița. Este un reprezentant al familiei corvidelor.
Poate fi întâlnit în pădurile de conifere de la altitudine mare, în special în zonele cu aluni motiv pentru care în împrejurimile Sibiulu, în zone puțin mai înalte, poate fi întâlnit relativ ușor. Chiar dacă este o specie sedentară, toamna și iarna coboară după hrană și în pădurile de foioase, in special cele de fag.
Puțin mai mare decât o gaiță, alunarul are o lungime a corpului de 32-35 cm, anvergura de 49-53 cm, masa corporală medie de 160 g. Penajul este de culoare negru-maroniu, cu multe striații albe, mai puțin pe partea superioară a aripilor și a cozii, care sunt negre cu luciri verzui. Partea de final a cozii este de culoare albă. Ciocul este lung, închis la culoare și ascuțit.
Masculul și femela seamănă extrem de bine între ei. Se hrăneste predominant cu semințe de conifere și cu alune, dar nu refuză insectele, fructele de arbuști, păsari mici și ouăle acestora. Folosește mai multe tehnici de vânătoare, mai ales când este departe de habitatul obișnuit. Stă sus pe un copac mic, aruncându-se spre pământ așa cum fac sfrânciocii (Laniidae), sau se agață de trunchiul unui copac pentru a scormoni în scorbură scoarței în felul ciocănitorilor (Picidae); urmează tractoarele care ară, asemeni ciorilor de semănătură sau prind neîndemânatic insecte din zbor.
Toamna alunarul își face rezerve de semințe prin scorburi sau le îngroapă, pentru a avea provizii de iarnă. Având obiceiul să ascundă semințele pentru a avea rezerve, asemeni gaiței, alunarul contribuie la răspândirea coniferelor, stejarului, fagului și alunului.
Alunarul atinge maturitatea sexuală la vârsta de un an. Cuibul și-l face lângă trunchiuri, mai ales pe conifere, la înălțime destul de mare și seamănă cu cel al ciorilor.
Puii sunt nidicoli* și sunt hrăniți de ambii părinți; părăsesc cuibul la 21-28 de zile de la eclozare; mai continuă însă să depindă de adulți încă 2-3 luni. O pereche scoate un singur rând de pui pe an. În afara sezonului de cuibărit perechile stau împreună tot anul, dar adesea, iarna, se adună în stoluri mai mari.
In sălbaticie poate trăi până la opt ani.
Populația cuibăritoare din România este mare, în jur de 50.000-100.000 de perechi, acestea reprezentând alături de cele din Rusia cele mai mari populații din Europa.
*Un animal nidicol este un animal care rămâne la locul său de naștere mult timp, deoarece depinde de părinți pentru hrană, protecție și învățarea abilităților de supraviețuire. Ele sunt opuse speciilor nidifuge, care își lasă părinții mai repede și supraviețuiesc independent.
https://cunoastenatura.ro/fauna/alunarul-nucifraga-caryocatactes/
Articol scris de Mihai David
