Oameni, Locuri – Zâmbru (Pinus cembra)

Într-o plimbare pe unul dintre cele mai îndrăgite trasee din zona Păltinișului putem întâlni o specie de arbore mai deosebită. Este vorba de Zâmbru (Pinus cembra) o specie de conifer care crește doar în Carpați si în Alpi, în zonele subalpine și chiar și alpine și în pădurile din nordul Eurasiei.
Traseul menționat este cel care pornește din Păltiniș, spre Poiana Găujoara, marcat cu cruce roșie. De aici se continuă pe punct albastru spre Cantonul Muncel, unde o dată ajunși avem 4 variante de traseu, dintre care 2 ne aduc înapoi în stațiune de unde am pornit. Ultimele sute de metri pâna a ajunge la canton, poteca trece pe lângă un gard de sârma care delimitează suprafața pepinierei silvice de zâmbru.
Aici el a fost plantat cu scopul de a conserva specia dar poate fi întâlnit, din păcate tot mai rar, și în alte zone montane din țara noastra, precum Retezat, Călimani, Rodnei, Bucegi. Ba chiar și în munții Cindrel, aproape de noi, avem câteva exemplare de zâmbru în căldările glaciare de la Iezerele Cindrelului.
Zâmbrul este considerat un relict glaciar, adică o specie adaptată la condiții de frig, rămasă neschimbată după încetarea ultimei perioade glaciare din istoria Pământului, în timp ce restul speciilor de-a lungul evoluției lor s-au adaptat noilor condiții de mediu. În zonele înalte ale munților, după retragerea ghețarilor cuaternari, zâmbrii au găsit condiții favorabile pentru a crește.
Este singurul conifer din Europa care își păstreaza forma arboreșcentă și la altitudini mari.
Dar ce înseamnă asta?
La altitudini mai mari conditiile meteorologice și solul stâncos nu permit plantelor să crească prea mari. De aceea avem termenul de ”gol alpin” pentru zonele aflate pe culmile munților la altitudini mari.
Etajul coniferelor este între 1200m și 1800m altitudine, iar în ultima porțiune a acestui etaj, crește de regulă Jneapănul (Pinus mugo), tot un conifer dar de talie mică, fiind un arbust. Printre ei, în unele zone montane, se ridică exemplare de zâmbru, fiind un arbore care iubește lumina iar uneori se întîlnește solitar la altitudini de peste 2000m.
Aceste zone subalpine sunt de regulă acoperite cu zăpadă o treime din an, fapt ce scurtează considerabil perioada de vegetație și implicit creșterea și maturizarea plantelor de aici sunt și ele reduse.
Zapada este ”ținută în frâu” tocmai de aceste jnepenișuri care au rolul unor garduri anti-avalanșă, protejând astfel pădurile de mai jos. Această protecție nu este oferită doar pe timpul zăpezii, ci la topirea acesteia sau la ploi foarte puternice, jnepenișurile reduc posibilitatea de a se forma torenți protejâns astfel solul de eroziune.
Este de-a dreptul impresionant cum zâmbrul face față, de multe ori de unul singur unor astfel de condiții meteorologice și se îndârjește să crească printre stâncării, unde nici un alt albore nu ar putea supraviețui. Cel mai bătrân zâmbru se află în Tirolul de sud și are aproximativ 800 ani și o circumferință de aproape 5 metri și jumătate.
Zâmbrul poate atinge o înălțime de până la 25 metri la vârsta adultă iar diametrul trunchiului poate ajunge la 1,5 metri. Creșterea sa însă, este foarte lentă, având nevoie de cam 30 ani pentru a depăși un metru în înălțime.
Rădacina sa pivotantă îî asigură o foarte bună rezistență la doborâturile de vânt. În primii 50-60 de ani are coroana îngust-piramidală, apoi după 100 de ani coroana devină largă și rotunjită, adesea neregulată, cu mai multe vârfuri. Scoarța este verde-cenușie, netedă.
Acele lui subțiri sunt grupate câte cinci și au o lungime de până la 10 centimetri și de culoare verde-întunecat, lucitoare. Conurile zâmbrului, în care se formează semințele, au între 4 și 8 centimetri si necesită 2 ani pentru a se dezvolta complet.
Foarte des întâlnit în preajma zâmbrului, mai ales în perioada când se formează semnințele este alunarul (Nucifraga caryocatactes), fiind pasărea responsabilă cu împrăștierea semințelor sale.
În diverse studii ecologice desfășurate pe întreaga întindere a nordului Eurasiei s-a observat o legătură evolutivă strânsă între alunar și speciile de pin din familia zâmbrului. Această pasăre chibzuită, își face provizii de seminte pe care le îngroapă în col în mai multe locuri cam la 3 cm de suprafață, adică exact condițiile de care sămânța are nevoie ca să germineze. Alunarul tinde să găsească ulterior o mare parte din semințele ascunse dar cele negăsite nu sunt pierdute, ci au șansa de a deveni noi arbori.
Dar ce se întâmplă dacă alunarii ar avea o memorie mai bună sau ar fi foarte mulți între puțini zâmbrii? Ei bine, natura s-a gândit și la acest aspect și a înzestrat arborii cu o abilitate care să facă față acestei situații. O dată la 4-5 ani arborii produc o abundență de conuri încât ar fi practic imposibil ca toate semințele să fie mâncate. O adaptare asemănătoare o întâlnim la stejar, unde responsabili cu plantarea ghidelor sunt veverițele și gaița, o rudă apropiată a alunarului.

Articol scris de Mihai David. 

———————————————

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu.Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.