Traseu: Porumbacu de Sus – Cabana Negoiu- Şaua Cleopatrei

Pretabil vara

Traseu Deschis

Marcaj

Montan - Triunghi albastru

Dificultate

Dificil

Distanță

19.42 km

Durata

7:15 ore

Urcare

1890 m

Coborâre

7 m

Descarcă harta:

GPX KML
  • Descriere

  • Cum ajung

  • Vremea

Porumbacu de Sus – Cabana Negoiu- Şaua Cleopatrei

Marcaj triunghi albastru pe fond alb: Staţia CFR Porumbacu de Jos - Porumbacu de Sus - Valea Mare a Porumbacului - Cabana Negoiu- Căldarea Sărăţii - Şaua Cleopatrei

Pornind din localitatea Porumbacu traseul conduce drumeții spre creasta principală de-a lungul unui drum forestier, spre cabana Negoiu. De la altitudinea de peste 1546 de metri, la care se află cabana, drumeții vor traversa nouă podețe și ieșind din pădure la 1730 de metri altitudine vor descoperi blocul mare de piatră numit Piatra Caprei și locul unde se unesc pârâul sudic cu cel estic al Sărății. Înconjurat de cascade, drumul de la Cabana Negoiu până la Piatra Caprei a fost construit special pentru turism şi a fost numit Cărarea Zmeilor. Urmând poteca pe șa, de la Piatra Prînzului, peste grohotişuri de bolovani și printre lespezi mari de piatră cu forme curioase, drumeții vor ajunge la Acul Cleopatrei, și apoi în cîteva minute, în creastă în mica șa a Cleopatrei la 2355 m, la vest de Vârful Negoiu.

Latitudine

45.710775

Longitudine

24.477981

Accesează coordonatele in Google Maps:

Găsește locația

La Stația CFR Porumbacu de Jos puteți ajunge cu trenul de tip Regio pe ruta Sibiu – Brașov, iar orarul acestia poate fi consultat pe site-ul infofer.ro. Tot aici puteți ajunge cu autocarul, pe un parcurs de o oră, iar orarul autobuzelor poate fi consultat pe site-ul autogări.ro. Până la baza traseului veți parcurge însă cale lungă la pas.

 Dacă alegeți automobilul personal până la baza traseului, veți scurta din timpul drumeției dar trebuie să fiți pregătiți pentru a înfrunta un drum de pământ neamenajat, ce va fi greu de parcurs cu mașinile joase. 

La baza traseului veți găsi o hartă cu toate informațiile pentru parcurgerea traseului. Urmăriți marcajele și signalistica traseului și vă va fi foarte ușor să vă croiți drumul. Drumeție plăcută! 

Puncte de interes