Dragi drumeți,
Vă invităm la o drumeție de seară în Munții Cindrel, pentru a ne bucura împreună de unul dintre cele mai frumoase spectacole ale verii: apusul de soare privit de pe culmile munților, urmat de coborârea la lumina frontalelor.
Vom porni de la Telescaunul Oncești și vom urca spre Poiana Găujoara, pe un traseu ușor, potrivit atât celor aflați la început de drum în lumea drumețiilor, cât și familiilor cu copii. În timp ce admirăm apusul, vom face un popas pentru a savura un ceai cald și o mică gustare, iar apoi ne vom pregăti pentru coborârea pe întuneric, ghidați de lumina lanternelor frontale.
Ne vom bucura astfel de ultimele raze ale soarelui, iar spre finalul drumeției vom avea ocazia să admirăm primele stele apărute pe cer și, cu puțin noroc, chiar și câteva stele căzătoare.
Drumeția este potrivită persoanelor fără experiență montană și copiilor cu vârsta de peste 7 ani, însoțiți de un adult.
UNDE ȘI CÂND NE ÎNTÂLNIM?
Vineri, la ora 18:00, în Păltiniș, la Telescaunul Oncești, locul de unde vom porni în drumeție.
INFORMAȚII TRASEU
Distanță: 7 km
Diferență de nivel: +380 m / -380 m
Dificultate traseu: ușor
Durata drumeției: aproximativ 3,5–4 ore
ECHIPAMENT NECESAR
- Lanternă frontală (obligatorie);
- Bocanci de munte;
- Căciulă sau buff;
- Haine impermeabile și rezistente la vânt;
- Geacă;
- Rucsac de tură;
- Termos cu ceai;
- Sticlă cu apă (minimum 1,5 l);
- Gustări (sandvișuri, batoane energizante, fructe).
COSTURI
Early Bird: 75 lei/persoană (până în 6 august)
Full Price: 90 lei/persoană (în ziua evenimentului)
Copii (până în 14 ani): 40 lei
Drumeția se organizează cu un minimum de 6 participanți.
Copiii cu vârsta de până la 15 ani beneficiază de tarif redus și pot participa doar însoțiți de un adult. Părinții sunt responsabili pentru evaluarea dificultății traseului în funcție de pregătirea copiilor.
GHID
Teodora Sabina Bobeș – ghid de turism sportiv
Contact: 0753 439 280
Notă:
– Configurația și lungimea traseului vor fi adaptate în funcție de condițiile meteo și omogenitatea/eterogenitatea grupului.
– Organizatorul (ghidul) își rezervă dreptul de a refuza participanții care vin echipați necorespunzător cerințelor sau cu o condiție fizică neadecvată.
– Turele se desfășoară în condiții de siguranță și cu un număr minim de participanți. Organizatorul își rezervă dreptul de a reprograma sau anula drumeția fără o notificare prealabilă dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite.
– Returnarea contravalorii biletului se face doar în cazul în care organizatorul (ghidul) anulează drumeția.
– Ghidul își rezervă dreptul de a modifica traseul sau desfășurarea evenimentului dacă condițiile meteo impun acest lucru și nu își asumă răspunderea pentru participanții care aleg să nu respecte deciziile luate în interesul siguranței grupului.
———————————————
Prin participarea la acest eveniment, îmi dau acordul de a fi fotografiat. Iau la cunoștință faptul că fotografiile vor fi folosite cu scopuri publicitare, în mediul online şi pe materiale tipărite, în cadrul Programului „Anii Drumeției” pentru promovarea acestuia. Declar pe propria răspundere că, din cele cunoscute de mine, sunt apt(ă) pentru efectuarea unui efort fizic susținut în cadrul evenimentelor de tip drumeție, fără să-mi dăuneze în vreun fel stării de sănătate. Participarea mea la acest eveniment este în totalitate voluntară, înțelegând riscurile asociate la care mă supun.
———————————————
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.


















