27 iunie 2026

La bujori de munte pe Vf. Suru

Ani Drumetiei icon

Traseu

Sibiu - Sibiu
Ani Drumetiei icon

Dificultate

Dificil

Dragi drumeți,

Vom porni de pe valea Avrigului către Poiana Neamțului, și vom face dreapta la Gura Jibrii către Izvorul Florii. Vom înainta pe vale, trecând de cabana Anna Charisma, și, după ce parcăm, vom începe o urcare în dreapta, care ne va scoate în poteca ce urcă spre Cabana Suru pe muchia Moașei.
Vom face un scurt popas la cabană pentru a ne trage sufletul, apoi vom continua urcușul către Monumentul Salvamontiștilor. De aici vom alege directa de Suru pentru a ajunge pe vârf, dar ne vom întoarce pe traseul de vară prin Găvan.
Reîntorși la cabana vom face un poapas mai lung de data asta, pentru a mînca ceva cald din oferta cabanei, apoi vom coborî către locul unde am lăsat mașinile pe aproape același traseu (doar bucla din potecă către Izvorul Florii va fi diferită de cea pe care am urcat).

Drumeția este potrivită persoanelor cu condiție fizică medie sau bună și copiilor de minim 10 ani care au experiență la munte.

UNDE ȘI CÂND NE ÎNTÂLNIM?

Ne întâlnim la ora 08.00, în parcarea magazinului DECATHLON, din Shoping City De acolo ne vom deplasa cu mașinile personale, pe ruta: Sibiu – Avrig – Gura Jibrii – Izvorul Florii, unde vom parca mașinile cât mai sus pe vale, dacă e posibil chiar la Izvorul Florii.

INFORMAȚII TRASEU

Distanță: 15 km
Diferență de nivel: 1420 m
Dificultate traseu: mediu/greu
Durata drumeției: aproximativ 10 ore, cu pauze incluse.

ECHIPAMENT NECESAR

Ghete de drumeție înalte, cu talpă aderentă, rezistente la zăpadă și impermeabile.
Haine adaptate sezonului, inclusiv un ultim strat impermeabil; tricou sau bluză de corp de schimb; polar / fleece, windstopper sau haină impermeabilă.
Rucsac mic de tură, sticlă cu ceai cald / apă, minim 1-1,5 l., ochelari de soare;
Gustare pentru pauzele de pe traseu.
Bețele de trekking pot fi de foarte mare ajutor, mai ales la urcare.

TRANSPORT

Putem asigura transportul tur-retur unui nr. limitat de persoane. Pentru rezervarea locului vă rugăm să ne contactați telefonic, la nr. 0722-177001, după efectuarea înscrierii.
După finalizarea procesului de înscriere, ghidul va crea un grup de whatsapp pe care ne vom organiza / redistribui în mașinile celor care vin cu mașina. Costurile de transport ale acestora vor fi acoperite, în comun, de către ocupanții mașinii respective.

COSTURI

Costuri: 90 lei/adult, 50 lei/student sau elev peste 14 ani, 30 lei/copil între 10 și 14 ani.
Tura se va ține cu minim 10 participanți adulți.
Copiii de la 10 ani în sus pot participa, cu condiția să aibă experiență în mersul pe munte și fie însoțiți, fiecare dintre ei de câte un adult, părinții sunt responsabili pentru a evalua dificultatea traseului pentru copii.

GHID

Dumitru TROANCA – ghid montan de turism
Contact: 0722-177001

Notă:

– Configurația și lungimea traseului vor fi adaptate în funcție de condițiile meteo și omogenitatea/eterogenitatea grupului.
– Organizatorul (ghidul) își rezervă dreptul de a refuza participanții care vin echipați necorespunzător cerințelor sau cu condiție fizică neadecvată.
– Turele se țin în condiții de siguranță și cu un numar minim de participanți. Organizatorul își rezervă dreptul de a reprograma sau anula turele fără o notificare prealabilă dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite.
– Returnarea contravalorii biletului se face doar în cazul în care organizatorul (ghidul) anulează drumeția.

———————————————
Prin participarea la acest eveniment, îmi dau acordul de a fi fotografiat. Iau la cunoștință faptul că fotografiile vor fi folosite cu scopuri publicitare, în mediul online şi pe materiale tipărite, în cadrul Programului „Anii Drumeției” pentru promovarea acestuia.Declar pe propria răspundere că, din cele cunoscute de mine, sunt apt(ă) pentru efectuarea unui efort fizic susținut în cadrul evenimentelor de tip drumeție, fără sa-mi dăuneze în vreun fel stării de sănătate. Participarea mea la acest eveniment este în totalitate voluntară, înțelegând riscurile asociate la care mă supun.
———————————————
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

 

Data drumeției

27 iunie 2026

Punct plecare

Decathlon - Șelimbăr

Ora de plecare

08:00

Durata drumeției

10 ore

Dificultate

Dificil

Cost / persoană

90 lei

Drumeții viitoare