20 mai 2026

Drumeție de după-amiază către Poiana Pensionarilor și Mărăjdie

Ani Drumetiei icon

Traseu

Sibiu - Sibiu
Ani Drumetiei icon

Dificultate

Ușor

Dragi drumeți,

Vom porni din intersecția drumului Călugăru cu DJ106 ce leagă Sibiul de Păltiniș, către Poiana Pensionarilor, pe marcaj TA. Vom face un popas de circa 20 min. acolo, pentru odihnă, hidratare și pentru o mică gustare. După ce ne vom bucura ochii cu minunata vedere din poiană către Vf. Măgura și Prejba, vom mai urca circa 50 m în coama dealului apoi vom coborî pe o potecă nemarcată spre Mărăjdie, la ieșirea din Gura Râului spre Păltiniș.

UNDE ȘI CÂND NE ÎNTÂLNIM?

Ne întâlnim la ora 17.30, în parcarea Pensiunii Dumbrava Sibiului, lângă Hotelul Hilton
De acolo ne vom deplasa cu mașinile personale către Rășinari și apoi spre intersecția cu drumul Călugăru, unde vom debarca drumeții apoi vom duce mașinile la punctul de finalizare a traseului. Șoferii se vor întoarce la grup și vom porni în drumeție

INFORMAȚII TRASEU

Distanță: 5 km
Diferență de nivel: pozitivă 160 m, negativă 370 m
Dificultate traseu: mică
Durata drumeției: aproximativ 2,5-3 ore

ECHIPAMENT NECESAR

Ghete de drumeție impermeabile, cu talpă aderentă;
Haine adaptate sezonului, inclusiv un ultim strat impermeabil;
Rucsac mic de tură;
Tricou sau bluză de corp de schimb;
Șapcă / pălărie, ochelari de soare;
Sticlă cu apă, minim 1-1,5 l.;
Un sandwich sau altceva de mâncare în cazul în care nu ați mâncat înainte de plecare, un baton energizant sau un fruct.
Bețele de trekking pot fi de ajutor.

TRANSPORT

Putem asigura transportul tur-retur unui nr. limitat de persoane. Pentru rezervarea locului vă rugăm să ne contactați telefonic, la nr. 0722-177001, după efectuarea înscrierii.
După finalizarea procesului de înscriere, ghidul va crea un grup de whatsapp pe care ne vom organiza / redistribui în mașinile celor care vin cu mașina. Costurile de transport ale acestora vor fi acoperite, în comun, de către ocupanții mașinii respective.

COSTURI

50 lei/adult, 20 lei/copil, elev sau student.
Tura se va ține cu minim 8 participanți adulți. Copiii între 5 și 14 ani pot participa, cu condiția să fie însoțiți, fiecare copil de câte un adult. Părinții sunt responsabili pentru a evalua dificultatea traseului pentru copii.

GHID

Dumitru TROANCA – ghid montan de turism
Contact: 0722-177001

Notă:

– Configurația și lungimea traseului vor fi adaptate în funcție de condițiile meteo și omogenitatea/eterogenitatea grupului.
– Organizatorul (ghidul) își rezervă dreptul de a refuza participanții care vin echipați necorespunzător cerințelor sau cu condiție fizică neadecvată.
– Turele se țin în condiții de siguranță și cu un numar minim de participanți. Organizatorul își rezervă dreptul de a reprograma sau anula turele fără o notificare prealabilă dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite.
– Returnarea contravalorii biletului se face doar în cazul în care organizatorul (ghidul) anulează drumeția.

———————————————
Prin participarea la acest eveniment, îmi dau acordul de a fi fotografiat. Iau la cunoștință faptul că fotografiile vor fi folosite cu scopuri publicitare, în mediul online şi pe materiale tipărite, în cadrul Programului „Anii Drumeției” pentru promovarea acestuia.Declar pe propria răspundere că, din cele cunoscute de mine, sunt apt(ă) pentru efectuarea unui efort fizic susținut în cadrul evenimentelor de tip drumeție, fără sa-mi dăuneze în vreun fel stării de sănătate. Participarea mea la acest eveniment este în totalitate voluntară, înțelegând riscurile asociate la care mă supun.
———————————————
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

 

Data drumeției

20 mai 2026

Punct plecare

Pensiunea Dumbrava Sibiului

Ora de plecare

17:30

Durata drumeției

3 ore

Dificultate

Ușor

Cost / persoană

50 lei

Drumeții viitoare