Traseu: Sibiel – Cabana Andrei Oțetea Poiana Godia – Sibiel
Pretabil pentru toate anotimpurile
Descriere
Cum ajung
Vremea
Sibiel – Cabana Andrei Oțetea Poiana Godia – Sibiel
Un traseu ce pornește de la ieșirea din Sibiel către Crinț, către schit, pe firul apei, vreo 3,2 km, pe traseul triunghi albastru.
La schit vom traversa în stânga pârâul Sibiel și vom începe o urcare puțin mai abruptă decât până atunci. După încă 4,5 km vom părăsi drumul forestier și vom ieși spre stânga, către Poiana Godia, pentru a ajunge în mai puțin de 30 de min. la Casa de odihnă și creație „Andrei Oțetea”, gestionată de Biblioteca Județeană ASTRA Vom face un popas aici, cu scop cultural și culinar, apoi vom face cale întoarsă către Sibiel, urmând traseul punct albastru prin Fânațele Sibielului. La circa 300 m după intrarea în pădure, cei care mai au energie pot urca în dreapta, pe muchia dealului, pentru a descoperi ruinele Cetății Salgo (Cetatea uriașilor), iar ceilalți fac un popas în așteptarea primilor. Revenim în traseul punct albastru apoi continuăm coborârea spre poiana de lângă pârâul Sibiel, unde am lăsat mașinile cu cîteva ore în urmă.
Latitudine
45.76047
Longitudine
23.895038
Accesează coordonatele in Google Maps:
Găsește locațiaDin Sibiu veți ajunge în aproximativ 30 de minute în Halta CFR Sibiel cu trenul CFR Regio. Orarul acestuia poate fi găsit pe pagina de internet mersultrenurilor.infofer.ro. Dacă nu alegeți trenul va trebui să parcurgeți ruta cu automobilul personal. În 20 de minute ați ajuns la destinație și vă veți putea bucura de o plimbare lungă și frumoasă prin superbul sat turistic Sibiel. Pentru a limita impactul asupra mediului înconjurător sfatul nostrum este să vă grupați în cât mai puține mașini. Odată ajunși la baza traseului propriu zis, veți găsi o hartă cu toate informațiile pentru parcurgerea traseului. Urmăriți marcajele și signalistica traseului și vă va fi foarte ușor să vă croiți drumul. Drumeție plăcută!