Dragi drumeti,
Traseul pe care îl vom parcurge pornește din fața bisericii fortificate din Richiș, pe care o vom vizita la începutul turei. Această biserică construită de călugării cistercieni, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, este cunoscută pentru Omuleții Verzi ascunși sub arcadele bisericii. Povestea lor este extrem de interesantă și o veți afla de la ghidul turei. După vizitarea bisericii cisterciene vom urmări semnele traseului Via Transilvanica pe ulițele satului spre localitatea Biertan. La ieșirea din Richiș urcăm spre stânga pe un drum de țară spre culmea dealului care ne conduce către nord. Urmăm traseul marcat cu litera T rămânând tot timpul deasupra teraselor de pe versanții dealurilor care erau cultivate în trecut de locuitorii sași cu viță de vie. Vinul de Târnave produs aici se spune că era atât de celebru încât era servit și la mesele oficiale ale împăratului Austriei. Aici vom povesti și despre plantele, insectele, mamiferelor și păsările care au determinat declararea ariilor protejate de interes european din această zonă. Pentru mai multe detalii despre animalele sălbatice care trăiesc în această arie protejată vă recomand pagina de Facebook a Federației Peisaj Deschis cu sediul la Hosman.
După aproximativ o oră vom ajunge la Biertan unde vom vizita biserica fortificată, declarată sit UNESCO, care timp de 3 secole a reprezentat sediul episcopal al bisericii evanghelice din Transilvania. Poveștile acestei biserici cu o vechime de peste 500 de ani sunt impresionante, motiv pentru care vom zăbovi aici aproximativ o oră. Pornim mai departe și ieșim din sat pe o vale ce ne conduce prin locuri mai sălbatice înapoi către satul Richiș.
La întoarcere vom face un popas unde participanți vor degusta o delicioasă plăcintă cu mere după o rețetă săsească veche!
UNDE ȘI CÂND NE ÎNTÂLNIM?
Ne vom întâlni dimineață la ora 9.30 în parcarea magazinului de mobilă Hobby Mobila, la ieșirea din Sibiu spre Agnita (str. Ștefan cel Mare). După o scurtă prezentare a programului turei, ne vom grupa pe mașini și vom porni spre localitatea Richiș. Richiș este unul dintre satele săsești aflat în interiorul ariei protejate pentru situl Natura 2000 Sighișoara – Târnava Mare.
INFORMAȚII TRASEU
Distanță: 15 km
Diferență de nivel: 100 m
Dificultate traseu: ușor
Durata turei: aproximativ 5 – 6 ore
Turiștii care doresc să participe la tură dar nu au posibilitatea de a se deplasa până la Richiș pot să sune ghidul turei (Mihai Proca – 0720003332) pentru a afla dacă sunt locuri în mașinile celorlalți participanți la tură.
Tura este potrivită persoanelor de orice vârsta cu un minim de condiție fizică și copiilor de minim 8 ani.
ECHIPAMENT NECESAR
Sticlă cu apă/ceai, minim 1 l.;
Gustare pentru o pauză la jumătatea traseului
Șapcă și cremă de soare;
Spray anti-insecte.
COSTURI
– 70 lei/participant adult.
Copiii între 8 și 18 ani: 20 lei / participant!
Tura se va ține cu minim 10 participanți adulți plătitori!
Copiii vor participa însoțiți de un adult!
GHID
Proca Mihai – ghid local și național de turism
Contact: 0720-003.332
Notă:
– Configurația și lungimea traseului vor fi adaptate în funcție de condițiile meteo și omogenitatea/eterogenitatea grupului.
– Organizatorul (ghidul) își rezervă dreptul de a refuza participanții care vin echipați necorespunzător cerințelor sau cu condiție fizică neadecvată.
– Turele se țin în condiții de siguranță și cu un numar minim de participanți. Organizatorul își rezervă dreptul de a reprograma sau anula turele fără o notificare prealabilă dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite.
– Returnarea contravalorii biletului se face doar în cazul în care organizatorul (ghidul) anulează drumeția.
———————————————
Prin participarea la acest eveniment, îmi dau acordul de a fi fotografiat. Iau la cunoștință faptul că fotografiile vor fi folosite cu scopuri publicitare, în mediul online şi pe materiale tipărite, în cadrul Programului „Anii Drumeției” pentru promovarea acestuia.Declar pe propria răspundere că, din cele cunoscute de mine, sunt apt(ă) pentru efectuarea unui efort fizic susținut în cadrul evenimentelor de tip drumeție, fără sa-mi dăuneze în vreun fel stării de sănătate. Participarea mea la acest eveniment este în totalitate voluntară, înțelegând riscurile asociate la care mă supun.
———————————————
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.