18 ianuarie 2025

Drumeție în familie în aria protejată Podișul Hârtibaciului

Ani Drumetiei icon

Traseu

Hosman - Hosman
Ani Drumetiei icon

Dificultate

Ușor

Dragi drumeti,

Ne vom întâlni dimineață la ora 10.30 în fața bisericii fortificate din satul Hosman. Hosman este unul dintre satele săsești aflat în interiorul ariei protejate pentru protecția păsărilor Podișul Hârtibaciului.
Traseul pe care îl vom parcurge pornește din fața bisericii fortificate din Hosman de unde vom urca spre sud pe un drum de țară spre culmea dealului împădurit. Aici vom povesti despre câteva dintre păsările care au determinat declararea ariei protejate de interes european pentru protejarea păsărilor Podișul Hârtibaciului cum ar fi acvila țipătoare mică, sfrânciocul roșiatic, ciocănitoarea neagră sau prigoria. Împreună cu cei mici vom identifica, cu ajutorul unui determinator de urme, câteva dintre animalele sălbatice care trăiesc în această zonă. Pentru mai multe detalii despre animalele sălbatice care trăiesc în această arie protejată vă recomand pagina de Facebook a Federației Peisaj Deschis cu sediul la Hosman (https://fb.watch/pLdz86H1ei/).
Vom parcurge pășuni largi unde din loc în loc apar stejari seculari și ne îndreptăm spre un pâlc de pădure pe care îl traversăm pentru a ajunge în locul de unde vom panorama către râul Olt, Țara Făgărașului și maiestuoșii munți Făgăraș. Este locul potrivit să povestim despre alte trei arii protejate: situl Natura 2000 Avrig – Scorei – Făgăraș, dedicat conservării păsărilor de apă de pe râul Olt, situl Natura 2000 Piemontul Făgăraș (pentru protecția unor specii de păsări de pădure) și situl Natura 2000 Munții Făgăraș pentru protejarea habitatelor de pădure, a pajiștilor montane și a multor specii de animale, precum carnivorele mari. Admirăm panorama munților Făgăraș și o pornim pe culmea dealului de-a lungul lizierei pădurii, prilej de a admira peisajele impresionante din Țara Făgărașului. Este locul ideal pentru poze și alte informații despre ariile protejate pe care le parcurgem. De aici, intrăm pe drumul forestier care ne conduce înapoi spre satul Hosman.
La întoarcere ne vom opri la un loc de popas unde participanți vor degusta o delicioasă plăcintă cu mere după o rețetă săsească veche!!!

UNDE ȘI CÂND NE ÎNTÂLNIM?

Ne vom întâlni dimineață la ora 10.30 în fața bisericii fortificate din satul Hosman.

INFORMAȚII TRASEU

Distanță: 10-15 km
Diferență de nivel: 200 m
Dificultate traseu: ușor
Durata turei: aproximativ 5 – 6 ore.

Turiștii care doresc să participe la tură dar nu au posibilitatea de a se deplasa până la pădurea Catrina cu mașini personale pot să sune ghidul turei (Mihai Proca – 0720003332) pentru a afla dacă sunt locuri în mașinile celorlalți participanți la tură.
Tura este ușoară ca dificultate, potrivită persoanelor de orice vârsta precum și copiilor de minim 6 ani!

ECHIPAMENT NECESAR

Haine adaptate sezonului rece;
Rucsac de tură;
Sticlă cu apă/ceai, minim 1 l.;
Gustare pentru o pauză la jumătatea traseului;
Bețele de tracking vor fi foarte utile la coborâre.

COSTURI

70 lei/participant adult.
20 lei – copiii/tineri între 6 si 18 ani
Tura se va ține cu minim 6 participanți adulți plătitori!
Copiii vor participa însoțiți de un adult!

GHID

Proca Mihai – ghid local și național de turism
Contact: 0720-003.332

Notă:

– Configurația și lungimea traseului vor fi adaptate în funcție de condițiile meteo și omogenitatea/eterogenitatea grupului.
– Organizatorul (ghidul) își rezervă dreptul de a refuza participanții care vin echipați necorespunzător cerințelor sau cu condiție fizică neadecvată.
– Turele se țin în condiții de siguranță și cu un numar minim de participanți. Organizatorul își rezervă dreptul de a reprograma sau anula turele fără o notificare prealabilă dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite.
– Returnarea contravalorii biletului se face doar în cazul în care organizatorul (ghidul) anulează drumeția.

———————————————
Prin participarea la acest eveniment, îmi dau acordul de a fi fotografiat. Iau la cunoștință faptul că fotografiile vor fi folosite cu scopuri publicitare, în mediul online şi pe materiale tipărite, în cadrul Programului „Anii Drumeției” pentru promovarea acestuia.Declar pe propria răspundere că, din cele cunoscute de mine, sunt apt(ă) pentru efectuarea unui efort fizic susținut în cadrul evenimentelor de tip drumeție, fără sa-mi dăuneze în vreun fel stării de sănătate. Participarea mea la acest eveniment este în totalitate voluntară, înțelegând riscurile asociate la care mă supun.
———————————————
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Data drumeției

18 ianuarie 2025

Punct plecare

Biserica Fortificată Hosman

Ora de plecare

10:30

Durata drumeției

5-6 ore

Dificultate

Ușor

Cost / persoană

70 lei