Veşti bune pentru elevii şi profesorii din județul Sibiu: se reiau drumețiile ghidate, în cadrul Programului „Anii Drumeției”. Cadrele didactice sunt invitate să înscrie clasa pentru orele libere în natură, în care elevii au şansa de a se apropia de mediul înconjurător şi de a dobândi deprinderi valoroase despre fauna, flora, istoria şi cultura locului.
Aventură cu clasa este un proiect creat la începutul acestui an prin încheierea unui parteneriat între Consiliul Județean Sibiu, Asociația Județeană de Turism Sibiu şi Inspectoratul Școlar Județean, în cadrul Programului „Anii Drumeției”. Scopul acestuia este de a promova grija şi respectul pentru natură în rândul tinerilor, prin intermediul activităților recreative şi distractive. Fiecare drumeție este ghidată, iar traseul şi activitățile sunt create în funcție de grupa de vârstă şi capacitățile fizice ale elevilor fiecărei clase.
Înscrierile se realizează prin intermediul unei rezervări efectuate pe site-ul Anii Drumeției, la secțiunea Drumeții. Primul pas este de a selecta una dintre datele disponibile. După efectuarea rezervării, drumeția se va particulariza (traseu, punct de plecare, grad de dificultate, durată, punct de sosire) în funcție de vârsta copiilor, de localitatea de proveniență și de alte preferințe individuale.
În prima jumătate a anului, au fost organizate 22 de drumeții ghidate la care au participat aproximativ 500 de elevi şi cadre didactice din întreg județul Sibiu, atât din mediul urban, cât şi din cel rural.
„Succesul înregistrat în prima parte a anului ne motivează să continuăm organizarea de drumeții pentru școlari și liceeni. Spectacolul naturii, camaraderia drumeților, mișcarea în aer liber, sunt motive suficiente pentru a trezi și menține apetitul tinerilor pentru evenimentele special create pentru ei în cadrul Programului Anii Drumeției”, declară Daniela Cîmpean, Preşedinta Consiliului Județean Sibiu.
Important de reținut este faptul că, în baza acestui parteneriat, cadrele didactice nu mai au nevoie acordul prealabil al IȘJ pentru activități în afara școlii, fiind nevoie doar de obținerea consimțământului prealabil al părinților (model pus la dispoziție de echipa Anii Drumeției).
Cadrele didactice trebuie să aibă în vedere minimul de echipament pe care elevii trebuie să îl dețină (bocanci sau ghete pentru drumeție, îmbrăcăminte adecvată, inclusiv pelerină de ploaie) și un pachet cu sandwich, gustări și apă/ceai și să fie apți din punct de vedere fizic pentru drumeția la care vor participa.
Programul „Anii Drumeției” este un program inițiat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu.
Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activitățile specifice ecoturismului.
Până în clipa de față au refăcut toate traseele de drumeție din Masivul Cindrel (21 de trasee, un total de 213 km), iar în paralel s-a intervenit și pe segmente de trasee din Munții Făgăraș, aproximativ 60 de km. În perioada următoare se continuă lucrările de amenajare a traseelor din Masivul Făgăraș (23 de trasee), aproximativ 200 de km.
Descoperă mai multe pe www.aniidrumetiei.ro și app-ul Anii Drumeției, disponibil în App Store și Play Store.